OFICIAL – FC Universitatea Craiova poate evolua în sezonul viitor al Ligii a II-a

OFICIAL - FC Universitatea Craiova poate evolua în sezonul viitor al Ligii a II-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF), întrunită, miercuri, la Casa Fotbalului, a constatat că FC Universitatea Craiova îndeplinește condițiile de participare în ediția viitoare a Ligii a II-a.

În schimb, luni, Comisia de Disciplină a FRF și-a declinat competența în ceea ce privește CS Universitatea Craiova, care a solicitat înscrierea în sezonul competițional 2013/2014 al Ligii a II-a, cazul urmând să fie judecat de Comisia de Competiții a federației.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit, anul trecut, câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curții de Apel București, cât și Primăriei Craiova, locuri neocupate până în prezent.

Inițial, primarul Lia Olguța Vasilescu l-a susținut pe Mititelu în disputa sa cu FRF și în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reușește să facă rost de banii necesari înscrierii formației în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Autoritățile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări.

Ulterior, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a anunțat că gruparea pe care o conduce urmează să se reafilieze și să se înscrie în competiție.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×